EU - necenzurat

Iata-ma pus in situatia sa scriu primul post de pe acest blog. Tot am incercat sa aman momentul. Este greu. Ma simt precum o babuta care cauta inceputul atei intr-un ghem imens si incurcat. Nu stiu ce sa fac. Sa incep sa-mi insir gandurile aici, caci am multe...sau sa incep prin a face un disclaimer, prin care sa explic ca nu sunt nici psihopat, nici emo, nici cocalar, nici batran, nici...nu stiu. De fapt, de ce sa spun. Eu stiu cine sunt. Desi inca nu am invatat tot ce se poate invata despre mine, stiu in mare ce sunt si ce nu sunt. Poate o sa va zic, poate nu. Momentan nu vreau. De altfel, daca as fi vrut, nu mai era nevoie de blogul asta. Uite, pot sa va spun de ce am decis sa incep acest blog.

Din bun simt. Da, asta-i motivul. Ideea e ca sunt atatea lucruri in jur care ma enerveaza, incat am nevoie de un loc unde sa refulez. Un defect al meu este ca nu pot refula pe loc. Daca ma enerveaza cineva acum, nu pot merge pana la el, sa ii dau un pumn in figura si sa ii spun ca e un ratat. Ma comport ca si cum totul ar fi in regula, mascand totul pana cand intr-o conversatie intima cu mine retraiesc momentul si incerc sa vizualizez scenariul ideal in care as fi reactionat. Nu as putea sa privesc in ochi la fel ca inainte o persoana careia i-am spus cat de proasta este, sau careia i-am adus argumente valabile din care reiese ca face consum de oxigen degeaba pe aceasta planeta. Si cum ironia soartei are grija de toate, sunt pus zilnic in foarte multe astfel de situatii. Prin urmare, blogul asta va fi sacul meu de box. Voi da in el tare, fara mila, si fara grija ca va riposta. Poate se va ajunge si la K.O., nu stiu. Nu sunt violent, dar nu stii ce se intampla de indata ce intrii in ring. De altfel, sunt deja in garda. "Pumnii" deja tind sa plece, si ma gandesc ca n-ar fi frumos sa incep cu loviturile sub centura chiar in momentul in care se aude gongul, deci am sa inchei aici aceasta postare, si daca peste 10 minute tot nu ma racoresc, va trebui sa revin cu alta.